Ion Chicu anunță că “Drumuri bune pentru toți” va continua și în 2021

Premierul Ion Chicu a inițiat consultări cu administrațiile locale pentru elaborarea unei strategii de implementare a programului națonal ”Drumuri bune pentru toți”, pentru anul 2021.

Programul a fost inițiat anul acesta la propunerea președintelui Igor Dodon. În cadrul acestuia fiecărei localități i-a fost oferit aproximativ un milion de lei, în funcție de numărul populației, pentru reparația drumurilor.

”Pentru anul viitor, ne consultăm dacă continuăm pe această formulă sau primarii și consiliile locale vor decide împreună cu sătenii prioritățile localității care urmează a fi realizate”, a declarat Chicu.

Potrivit șefului Guvernului, sunt unele localități care consideră că la capitolul drumuri stau mai bine și ar avea altă prioritate: reabilitarea obiectelor social-culturale sau de aprovizionare cu apă și canalizare.

”De aceea, ne consultăm cu primarii și cu cetățenii din localități, astfel ca în următoarea perioadă fiecare localitate să decidă ce vor face cu banii care urmează să vină de la Guvernul pentru anul viitor”, a declarat premierul Ion Chicu în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.