Ion Chicu a îndemnat antreprenorii din Drochia să aplice la programele Guvernului pentru a beneficia de sprijin din partea statului

Primarii din raionul Drochia i-au solicitat premierului, Ion Chicu suport în dotarea spitalului raional cu echipamente medicale necesare în lupta cu pandemia, reabilitarea infrastructurii rutiere, dar și redresarea situației în agricultură, ca urmare a secetei din acest an. Acestea au fost principalele teme de discuție la întâlnirea de astăzi a primului ministru cu autoritățile din Drochia, unde Ion Chicu este în vizită.

În context, Ion Chicu a vorbit despre acțiunile Guvernului pentru a sprijini agricultorii care au avut de suferit în urma calamităților naturale. A fost majorat Fondul de subvenționare a agricultorilor cu 100 milioane de lei și s-au majorat ratele de asigurări în acest sector. Primul-ministru Ion Chicu a îndemnat antreprenorii să aplice la programele Guvernului pentru a beneficia de sprijin din partea statului. De asemenea, a accentuat necesitatea revitalizării sistemelor de irigare, în contextul schimbărilor climaterice.

Pentru a spori capacitățile autorităților locale în lupta cu pandemia, Ion Chicu a dat asigurări că Guvernul va asigura cu echipamente necesare spitalul raional din Drochia, în special, cu aparate de oxigenare și aparate de radiografie, care sunt extrem de necesare în această perioadă.

În acest an, pentru reparația drumurilor din raionul Drochia au fost alocate 30,6 milioane lei din buget, iar din Fondul Rutier – 26,4 milioane lei, fiind majorat dublu comparativ cu 2019. Banii vor fi folosiți pentru reparația a 46,7 km de drum. În 2021 se planifică reconstrucția drumului Bălți-Criva, cu sprijinul BERD. „În Drochia au început lucrările de reparație a drumurilor în toate localitățile, am rugat în primul rând să fie asigurată calitatea. La fel, am analizat care sunt sectoarele noi, propuse pentru reabilitare în anul viitor”, a spus premierul.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.