Ion Ceban: PAS a venit să ne împărtășească valorile UE, însă avem o simulare

Primarul general Ion Ceban se arată dezamăgit de guvernarea PAS, care la miez de noapte „decid soarta” cetățenilor. Edilul spune că cei care au venit să promoveze valorile Europene, fac inversul.

„Iată când sunteți întrebați de transparență, rog să nu fie ca cea care am urmărit ieri noaptea în Președinția Republicii Moldova.

Iată așa noaptea, prin întuneric ne decid soarta, despre transparență am văzut în cheat-uri și mesajele ministrului de Justiție, care apropo, trebuia să își dea demisa alături de doamna Procuror. Chiar dacă ea spune că aceste mesaje nu sunt toate reale.

După ce au preluat abuziv, ca în unele state din Africa – SIS, Procuratura Generală, CNA, Teleradio Moldova. Vedem că fiica finanțatorului PAS, de peste ocean, de fapt a fost numită în funcție cu grave abateri, cu trafic de influență și abuz în serviciu. Orice dosar pe care le intentează ei astăzi ar putea fi comenzi în adresa unor sau altor. Nici până în ziua de astăzi nu am văzut nimic din dosarele anticorupție, schemele cum funcționau, așa și funcționează, scheme s-au adăugat la gaz, la energie electrică, ceea ce ne vizează pe noi, în fiecare zi, pe fiecare dintre noi, în special mun. Chișinău că această povară ar fi pe spatele cetățenilor. Cel mai corect lucru ar fi Viorica Drăgălin să își dea demisia și să participe la un concurs corect, pe care să îl vedem pe toții. Acesta este mesajul meu.

Tot ieri am aflat cum se decid lucrurile. Faptul că doamna președinte, când este îi este comod, când nu este comod, dă vina pe parlament, ba pe forțele obscure, ba pe baba de la Etulia, de fapt, am văzut cum se iau deciziile. Iar toți pilonii, care a venit PAS să ni-i împărtășească Pro-Europenește, sunt un bluf și o simulare. Am văzut trafic de influență, măsluirea concursurilor, abuz în serviciu de la cei care au venit să lupte cu asta.

Plus, atâta ipocrizie, la ședința guvernului fac ședința cu lumina deconectată, iar noapte nu s-au rușinat să aprindă lumina și să se sfădească cine conduce Guvernul mai departe.
Vedem ce se va întâmpla, am înțeles că Premierul mai rămâne, cât privește soarta unor miniștri, țapi ispășitori va fi decisă un pic mai târziu.

Tare mare luptă pentru fotoliul de premier, în timp ce oamenii au început a primi facturile la gaz și sunt speriați pentru cifrele care sunt în factură pentru câteva zile în luna octombrie.

Ei acum nu sunt preocupați de grijile și nevoile moldovenilor, dar de funcții și să se înece unul pe altul. Deci vedem ce se va întâmpla, dar e trist”, a declarat Ceban.

Share this Post!

Related post

1 Comment
  1. deratizatorul 14 noiembrie 2022 at 12:06 - Reply

    Ticalasul agent de influenta a regimului criminal de la Moskova – Ivan Ceban – “apoliticul” dobar dea lui Voronin – sa-si usuce pesmeti. Tradatorii vor fi trasi la raspundere !

Leave a Comment

Your email address will not be published.