Ion Ceban a avut o întrevedere cu Președintele Județului, Hubert Petru Ștefan Thuma

În cadrul vizitei în România, în județul Ilfov primarul general Ion Ceban a avut o întrevedere cu Președintele Județului, Hubert Petru Ștefan Thuma.

Primarul general Ion Ceban spune că a semnat Acordul de colaborare între municipiul Chișinău și județul Ilfov din România.

„Documentul presupune promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul localităților noastre. Suntem gata să dezvoltăm o cooperare durabilă între departamentele specializate și instituțiile subordonate autorităților locale, agenți economici, sectorul asociativ, locuitorii din județul Ilfov și municipiul Chișinău.

Urmează schimburi de experiență și informații în domeniul dezvoltării locale; organizarea activităților comune cu caracter educativ, social, cultural și sportiv; schimburi inter-instituționale în domeniile protecția mediului înconjurător, învățământ, transport și sănătate publică. Ne propunem să promovăm și să susținem reciproc relațiile economice, comerciale, agricole și proiectele de infrastructură”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că va dezvolta colaborarea economică reciproc avantajoasă, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea investițiilor, precum și va organiza atât în România, cât și în Republica Moldova, diferite expoziții și târguri.

„Un accent deosebit vom pune pe programele de schimburi culturale unde vom promova ansamblurile artistice și oamenii de cultură și de artă din țara noastră. La fel, vom colabora în domeniul protejării, reabilitării și conservării monumentelor de patrimoniu. Totodată, în baza Acordului de Colaborare semnat, se va sprijini colaborarea între școlile de toate gradele și categoriile, facilitând schimburile de experiență între cadre didactice și elevi.

Vom contribui și la dezvoltarea societății civile de pe ambele maluri ale Prutului, prin sprijinirea stabilirii de legături și a colaborării dintre organizații, asociații și instituții care activează în diferite domenii. Astfel, ne propunem să identificăm noi proiecte de dezvoltare economică și socială, care pot beneficia de susținerea financiară”, a punctat Ceban.

Primarul a mulțumit Președintelui județului Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, care s-a arătat deschis pentru o colaborare cu municipiul Chișinău.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.