Astăzi, în pofida pandemiei cu care se confruntă țara și a riscului de răspândire și îmbolnăvire cu virusul COVID-19, un grup din mai multe persoane a organizat un flash-mob în fața monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală. Cu referire la acest eveniment, precizăm că potrivit Dispoziției 21 din 24 aprilie curent a Comisiei pentru Situații Excepționale, începând cu 27 aprilie curent este admisă aflarea în parcuri a grupurilor formate din maxim 3 persoane, cu respectarea distanței sociale, se arată într-un comunicat de presă al IGP.
Astfel, în situația acțiunii de astăzi, distanța socială a fost respectată, dar numărul de persoane a fost mai mare de trei, fiind încălcate prevederile Dispoziției sus-numite. Cunoscând riscurile, organizatorii au preconizat acțiunea din timp, respectiv, au fost conștienți că va participa un număr mai mare decât 3 persoane.
Drept urmare, Poliția examinează toate circumstanțele de fapt și de drept, iar în cazul constatării de nerespectare a dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, persoanele care se fac vinovate vor fi sancționate conform legislației în vigoare.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că prezența în grupuri mai mari de 3 persoane poate favoriza răspândirea și îmbolnăvirea cu virusul de tip nou. Amintim că toate măsurile întreprinse de autorități sunt menite să protejeze viața și sănătatea populației, de aceea venim repetat cu un apel către cetățeni să fie responsabili și să respecte recomandările medicilor și ale Comisiei pentru Situații Excepționale. Doar responsabilitatea colectivă ne va ajuta să combatem virusul de tip nou și să revenim la activitățile de odinioară.
0 Comment