În spitalele din Chișinău nu mai există locuri pentru bolnavii de coronavirus

În spitalele municipale din Chișinău nu mai există locuri de tratament pentru pacienții cu COVID-19, transmite MOLDPRES.

Primarul Ion Ceban a anunțat astăzi, după ședința Comisiei Municipale Extraordinare de Sănătate Publică, că toate cele opt spitale municipale sunt activate pentru vindecarea bolnavilor de coronavirus și că întreaga capacitate de tratament, 1 553 de paturi, este ocupată, scrie sursa citată.

 „50 la sută din pacienții internați în spitalele municipale nu au domiciliul în Chișinău, presiunea pe sistemul municipal de sănătate este enormă. Vom ajunge în situația în care spitalele municipale ar putea să nu primească bolnavi care nu au domiciliul în Chișinău”, a declarat Ceban.

În contextul creșterii numărului de bolnavi de coronavirus, Ion Ceban a solicitat crearea unui centru unic de comandă pentru gestionarea pandemiei.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, până astăzi în Republica Moldova s-au înregistrat 328 000 cazuri de COVID-19, iar 306 269 bolnavi au fost tratați.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.