Igor Dodon și Vladimir Voronin au avut o ședință de lucru cu toți candidații Blocului la funcția de deputat

Președintele PSRM, Igor Dodon, și președintele PCRM, Vladimir Voronin, au avut o întrevedere cu toți candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de pe lista Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Despre aceasta a anunțat liderul socialiștilor Igor Dodon.

“Candidații Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor au demonstrat în practică faptul că pot lucra pentru oameni, pentru țară. Aceștia au înregistrat rezultate bune în diverse domenii în care activează, de la administrarea treburilor publice în interesul cetățenilor, la dezvoltarea economiei, agriculturii, medicinei, educației etc. Avem profesioniști care în diferite perioade au demonstrat că Moldova poate să se dezvolte, că poate fi asigurată ordinea și bunăstarea în țară. Candidații noștri sunt adevărații patrioți ai Republicii Moldova, cei care, prin dragoste și acțiuni, luptă pentru păstrarea suveranității țării noastre, a identității naționale și a valorilor noastre tradiționale creștine. Am subliniat că prin consolidarea eforturilor, împreună vom învinge. Suntem siguri că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, formarea căruia a readus optimismul în rândul cetățenilor, va fi principala forță politică din viitorul Parlament”, a declarat Dodon.

Președintele PSRM a anunțat că echipa va merge în toate localitățile din țară pentru a discuta cu cetățenii.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.