Igor Dodon le-a mulțumit medicilor de la Telenești, pentru eforturile depuse în combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus și le-a înmânat Diplome de Onoare ale Președintelui

Șeful statului, Igor Dodon le-a mulțumit medicilor din spitalul raional Telenești, pentru eforturile depuse în combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus și le-a înmânat Diplome de Onoare ale Președintelui. Totodată, Igor Dodon i-a informat pe lucrătorii medicali și despre majorările salariale preconizate.

“Le-am comunicat lucrătorilor medicali despre faptul că de la 1 septembrie, va avea loc prima majorare, cu 30%, a salariilor pentru toți angajații din sistemul de sănătate al Republicii Moldova”, a scris Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.

Din momentul declarării pandemiei cu COVID-19, în spitaul din Telenești au fost tratați de coronavirus 498 pacienți, dintre care 11 persoane au fost lucrători medicali. Instituția medicală are capacitatea de 165 de paturi. Totodată, recent, un bloc din cadrul acesteia a fost dotat cu o rețea de oxigen și aer comprimat care corespunde standardelor de calitate, necesar pentru tratarea pacienților bolnavi de Covid-19.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.