Igor Dodon după înregistrarea în cursa electorală: Le voi da asigurare cetățenilor că în persoana mea vor găsi încredere

Candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a venit cu un mesaj, după ce Comisia Electorală Centrală l-a înregistrat în cursă.

“De astăzi, sunt oficial candidat pentru alegerile prezidențiale, sunt pregătit pentru startul campaniei electorale, care va fi dat pe 2 Octombrie. Comisia Electorală Centrală a verificat și aprobat toate documentele necesare pe care le-am depus. Îi mulțumesc încă o dată echipei de colectare a semnăturilor pentru lucrul lor responsabil.

Pentru mine personal, intrarea în campania electorală nu va modifica semnificativ regimul de activitate pe care l-am avut până acum, în acești ani, și care a constat, în mare parte, din întâlniri, din sute de întâlniri, cu cetățenii. În aceste alegeri, eu voi continua să le explic oamenilor care sunt problemele țării, care sunt soluțiile pe care le-am aplicat, ce rezultate am dobândit, ce nemulțumiri încă mă frământă, ca șef de stat, ce planuri și speranțe am pentru viitorul Moldovei.

Vă anunț că pentru întreaga durată a turului I, nu voi participa la dezbaterile televizate, fiindcă prioritatea mea este comunicarea directă cu oamenii. Le voi lăsa concurenților electorali prilejul să vorbească ce vor și cum vor la televizor. Eu unul voi vorbi în sate, în orașe, la întreprinderi, în piețe și străzi. Voi fi printre cetățeni. Le voi da asigurarea că în persoana mea vor găsi în continuare încredere, echilibru, caracter și responsabilitate și că vom depăși și pandemia, și consecințele secetei, și alte nevoi care s-au abătut asupra noastră în această perioadă.

Să fie într-un ceas bun aceste alegeri pentru Moldova. Iar eu voi demonstra că țara poate fi condusă eficient și în vremuri grele, și, mai ales, în vremuri bune, care numaidecât vor veni pentru noi toți după drama pandemiei și a secetei. Am încredere în poporul Moldovei și am încredere în puterile mele de a face țara noastră mai bogată și mai frumoasă”, se arată în mesaj.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.