Igor Dodon a anunțat temele de bază pe care se vor concentra autoritățile până la sfârșit de an

Președintele Igor Dodon a anunțat patru teme de bază, pe care se vor concentra autoritățile până la sfârșit de an. Acestea au fost enumerate la începutul emisiunii “Președintele răspunde”, care astăzi are un format special, cu jurnaliști de la majoritatea redacțiilor din țară.

Potrivit șefului statului, autoritățile vor depune efort în continuare pentru a lupta cu pandemia de COVID-19, care în toată lumea are o evoluție negativă. Igor Dodon regretă că s-au păstrat mai multe restricții până la sfârșitul verii, dar acestea sunt decise luând în calcul datele statistice privind cazurile noi de coronavirus.

Un alt domeniu, asupra căruia se vor concentra autoritățile, este cel social. E vorba, potrivit președintelui țării, Igor Dodon, de salarii, pensii și alt gen de suport din partea statului, care ar trebui să crească.

Alt domeniu, prioritar pentru autorități, este cel economic, inclusiv suportul pentru agricultură. Potrivit șefului statului, guvernul ar trebui să vină cu un suport pentru agricultori, în valoare de câteva miliarde de lei, bani care ar putea veni de la Fondul Monetar Internațional.

Important vor fi și alegerile prezidențiale, planificate pentru luna noiembrie, afirmă președintele Igor Dodon. În acest context, șeful statului a criticat faptul că unele partide au lansat deja campania electorală, înainte ca să fie anunțată perioada electorală. La fel, președintele a criticat comportamentul de luni, la ședința Parlamentului, a unor politicieni din opoziție, care „au întrecut limitele” și au creat haos.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.