Guvernul a avizat proiectul care prevede că angajații BNM, condamnați definitiv de instanță, vor trebui să restituie banii pentru serviciile avocatului

Angajații Băncii Naționale a Moldovei (BNM) care vor fi condamnați definitiv de instanțele de judecată, vor trebui să restituie statului toate cheltuielile suportate pentru serviciile avocatului. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern. Potrivit inițiativei Ministerului Justiției, în cazul în care instanța de judecată a constatat încălcarea unui act legat de exercitarea atribuțiilor Băncii Naționale, care a cauzat prejudicii unor terți, cheltuielile pentru avocați se compensează BNM de către persoana în privința căreia a fost adoptată această hotărâre.

Premierul Ion Chicu a declarat că în prezent asistăm la o situație neclară, când o bună parte din conducerea BNM, implicată în furtul miliardului, beneficiază de achitarea serviciilor pentru avocați tot din contul țării, pentru că așa prevede legea.

”Nu-i suficient că s-a furat un miliard de dolari, noi încă plătim pentru făptași. Nu este vorba despre atentat la independența BNM. Este vorba despre umanizarea legii, ori nimeni în Moldova, indiferent unde lucrează: în Parlament sau BNM, nu poate fi mai presus decât cetățenii Republicii Moldova, cărora nu li se achită serviciile de avocatură atunci când încalcă legea”, a spus premierul.

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat anterior că statul achită milioane de lei pentru avocații foștilor guvernatori și viceguvernatori ai BNM inculpați în dosarul fraudei bancare. Șeful statului a precizat că independența BNM trebuie asigurată, însă dacă în judecată se va dovedi vinovăția acestora, ei trebuie să întoarcă statului milioanele cheltuite pe avocați.

Mai mulți actuali și foști reprezentanți ai conducerii BNM sunt anchetați de procurori în dosarul fraudei bancare.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.