Reniță: Guvernarea Maiei Sandu s-a transformat într-un concurs pentru cel mai bun constituționalist din Moldova…

De fapt consultările de azi cu fracțiunile parlamentare sunt un eveniment cu valoare minimă, odată ce au fost din nou mimate de președintele țării. Maia Sandu  a acționat iarăși cu rea credință și a recurs la un șiretlic, la o nouă farsă politică, care amână pentru un termen nedeterminat  rezolvarea crizei pandemice, ca să nu mai vorbim de celelalte crize de toată mâna. 

Toate fracțiunile parlamentare sau declarat azi de acord, că prioritatea zero a puterii este vaccinarea populației. Toate fracțiunile parlamentare sunt de acord că alegerile anticipate pot fi declanșate numai după ce o bună parte a populației va fi imunizată, altfel scrutinul s-ar transforma conștient în genocid.

PAS este singura fracțiune parlamentară, care nu crede nimănui și respinge orice scenariu, chiar și scenariul aliaților din Platforma DA, cel cu Guvernul Năstase pe un termen scurt.   

Igor Dodon, liderul socialiștilor,  a declarat după consultări că există majoritate parlamentară și posibilități de a înainta un prim-ministru, altul decât Mariana Durleșteanu, care și-a retras  între timp candidatura.

La briefingul de totalizare Maia Sandu a repetat,  ceea ce anunțase cu două ore mai devreme la conferința de presă Igor Grosu, omul de încredere a șefei de stat și, prin cumul, lider PAS.  Președinta vrea alegeri la vară, iar până atunci  nici nu vrea să audă de un guvern plenipotențiar. Și pentru ca să declanșeze alegerile, a repetat în scenă deschisă farsa cu Gavriliță.  Dar dat fiind interdicția CC pentru înaintarea Nataliei Gavriliță,  l-a nominalizat drept candidat la funcția de prim-ministru pe Igor Grosu.   

Maia Sandu le-a dat din nou de lucru juriștilor și experților în materie constituțională. Avea ori nu Maia Sandu dreptul să-și înainteze propria candidatură, înainte de a discuta candidatura majorității parlamentare? A fost oare înaintată pentru a doua oară de către vechea majoritate Mariana Durleșteanu? Enigme peste enigme…

Guvernarea Maiei Sandu s-a transformat într-un concurs pentru cel mai bun constituționalist din Moldova… Un concurs plin de surprize, nu mai puține decât surprizele pandemiei.    

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.