PAS şi PPDA ar putea merge separat la alegerile parlamentare anticipate. Fostul director de ştiri al postului Jurnal TV, Gabriel Călin, a ajuns la această concluzie, după ultimele cochetări ale lui Andrei Năstase cu Moscova, care au provocat nemulţumirea Maiei Sandu, transmite stiridinmoldova.md cu referire la hotnews.md.
„După escapadele „spectaculoase” semisecrete ale lui Andrei, care nu dau deloc bine pentru ACUM, s-ar putea sa urmărim următorul scenariu in anticipate:
– Maia și Andrei vor merge separat.
– ideea va veni de la Maia, care va motiva elegant aceasta decizie spunând ca aparte PAS și DA ar putea acumula mai multe voturi. Deși ideea principala va fi dezbaierarea…
– Andrei va accepta și vor merge separat, dar „cu pact de neagresiune”. Pe cât de bine va înțelege acest pact trustul lui Țopa, nu se știe, or oricum Andrei se va simți trădat”, scrie Gabriel Călin.
Acesta mai spune că PPDA va fi surclasat de PAS, riscând chiar să nu depăşească pragul electoral.
„Maia va lua destul de mult din voturile lui Andrei. Iar el risca sa ajungă sub prag. El e veriga slaba din ACUM”, conchide Gabrie Călin.
0 Comment