FOTO // Noi avem datoria de a păstra pacea, stabilitatea și armonia interetnică pe pământul Moldovei, spune președintele

Președintele țării, Igor Dodon, împreună cu reprezentanții corpului diplomatic, acreditat în Republica Moldova, a participat la festivitatea de deschidere a Complexului militar renovat din satul Sculeni, raionul Ungheni, unde saunt înhumate osemintele a circa o mie de ostași sovietici de diferite naționalități, care au căzut în luptele cu fasciștii în vara anului 1941 și în primăvara-vara anului 1944.

Lucrările de reabilitare au fost efectuate cu sprijinul financiar al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova și al primăriei Sculeni. Organizator și executor al acestei misiuni nobile a fost Organizația slavonă pentru drepturile omului „Vece”, iar listele actualizate ale ostașilor căzuți au fost alcătuite de Organizația Obștească „August”.

“Am exprimat recunoștință celor care au contribuit la restaurarea monumentului militar și i-am felicitat pe cei prezenți cu ocazia aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei și celor 76 de ani de la eliberarea Moldovei în cadrul Operațiunii Iași-Chișinău.

Am subliniat importanța păstrării memoriei istorice despre eroismul strămoșilor noștri, datorită cărora noi astăzi trăim sub un cer senin. Am remarcat că noi avem datoria de a păstra pacea, stabilitatea și armonia interetnică pe pământul Moldovei”, a spus președintele.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.