Fostul procuror Diacov, dezamăgit despre comisia de meritocrație a PAS-DA

Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, se arată dezamăgit de componența așa-zisei comisii pentru meritocrație, care a decis cine poate figura pe lista electorală a binomului PAS-DA. Potrivit surselor citate de ziarulnatonal.md, este vorba despre liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, președinta PAS, Maia Sandu, vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, vicepreședinta PAS, Liliana Onofrei, analistul politic Oazu Nantoi, secretarul general al PPDA, Chiril Moțpan, secretarul general PAS, Igor Grosu, dar și analistul politic de curte de la Jurnal TV, Victor Ciobanu.

„Dacă informația este corectă referitor la lista nominală a comisiei de “meritocrație” ea, lista,  confirmă și îndreptățește criticile aduse acestor persoane, precum că ei au avut grijă ca pe listele blocului “ACUM” să nu fie incluse personalități cu gândire independentă, cu pregătire profesională și autoritate impecabilă în societate, cu poziție civică incoruptibilă”, a scris Ivan Diacov, într-o postare pe Facebook. Potrivit lui, aceasta ar confirma frica liderilor ACUM de concurență.

Amintim că mai multe persoane publice s-au arătat deranjate de modul în care așa-zisa comise de meritocrație a selectat candidații pe lista binomului PAS-DA pentru alegerile parlamentare din 2 februarie.

Printre aceștia se numără activistul Oleg Brega. În locul său, drept candidat pe circumscripția 50 a fost desemnată lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Printre nemulțumiți a fost și primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanua.  Acesta  a fost surprins să afle că în circumscripția din Cimișlia a fost desemnată fosta judecătoare Domnica Manole, cu grave probleme de integritate.

Printre nemulțumiți s-a numărat și liderul PL, Dorin Chirtoacă, a cărui formațiune a acceptat să sprijine Blocul „ACUM” în alegeri. Ulterior, lui Chirtoacă i s-a spus că a întârziat cu înaintarea candidaților și i s-au propus să delege candidați în circumscripții precum Transnistria, Găgăuzia sau Rusia. Chirtoacă a prezentat astăzi documente care confirmă că Năstase, alături de nașul său de cununie Victor Țopa, au fost implicați în escrocheria legată de privatizarea Air Moldova cu bani furați din Banca de Economii.

Iar colega sa de binom a fost vizată într-un dosar privind fraudarea licitației de cumpărare a camerelor video pentru bacalaureat. Un  agent economic ce a participat la concurs a precizat recent că din start i-a fost dat de înțeles că licitația va fi câștigată ”de cine trebuie” și că a fost ”rezolvat totul cu Ministerul Educației”.

Share this Post!

Related post

0 Comment