Sute de oameni au urmărit filmul „VARVARA” în cadrul premierei naționale, care a avut loc în clădirea Președinției. Lungmetrajul, produs de Sergiu Cumatrenco Jr și regizat de Anatol Durbală, a fost proiectat în Sala Mare, acolo unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova.
La eveniment a fost prezentă șefa statului, Maia Sandu, care a felicitat echipa pentru munca depusă. Filmul a fost vizionat și de partenerii proiectului, reprezentanți ai Ministerului Culturii, precum și de mai mulți oameni de artă.
„Este un film emoționant, te face să stai în liniște pentru a medita asupra la ceea ce se întâmplă cu noi în societate. Mesajul este clar de la sine. Felicitări! Este realizat bine și mă bucur că Anatol Durbală și Sergiu Cumatrenco au reușit să-l lanseze”, a menționat Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”.
„Mă bucur foarte mult că există astfel de premiere la noi în țară și că cinematografia din Moldova evoluează enorm. Eu sunt foarte emoționată și trebuie să meditez asupra la ceea ce am văzut. Filmul reflectă societatea în care trăim. Mi-a plăcut mult și cred că trebuie să ținem acest film cât mai mult în cinematografe”, afirmă Valentina Nafornița.
După prezentarea lungmetrajului, publicul a aplaudat în picioare, ceea ce, potrivit actorilor și echipei de producție, este cea mai importantă recompensă.
„A fost foarte emoționant pentru mine, chiar am lăcrimat pe alocuri. În viața reală, eu sunt total diferită de personajul meu, dar mă bucur că am reușit să transmit mesajul și să construiesc de la zero acest personaj”, a declarat Olga Anghelici, cea care interpretează rolul Carolinei în film.
„Oamenii trebuie să meargă la acest film pentru că este o producție autohtonă și pentru că ne oferă niște lecții importante de viață, de bună conduită și, cel mai important, de omenie”, precizează Teodor Țurcan, actorul care interpretează rolul lui Sașa, eroul principal.
Regizorul filmului afirmă că a fost dificil să ducă la bun sfârșit această producție, dar efortul a meritat pe deplin așteptarea.
“Să ajungi cu un film în Republica Moldova până la premieră este un act de eroism pentru oricare regizor, nu doar pentru mine. Poate cuiva îi va plăcea acest film, poate pe cineva îl va irita, sper însă ca acest film să nu lase pe nimeni indiferent”, a spus Anatol Durbală.
În continuare, filmul „VARVARA” urmează să fie proiectat în sălile de cinema din Chișinău.
„Suntem extrem de recunoscători pentru oportunitatea pe care am avut-o astăzi. Drumul filmului „VARVARA” abia începe, de astăzi filmul este accesibil în cinematografele din Chișinău și vom depune tot efortul ca acesta să ajungă în distribuție națională și internațională. Pentru asta avem foarte mare nevoie de susținerea spectatorilor.”, precizează Sergiu Cumatrenco, producătorul lungmetrajului.
Lungmetrajul îl prezintă în prim plan pe Sașa, un instalator care își face meseria onest și refuză să trăiască după regulile unei societăți infectate de corupție. Nașterea prematură a fiicei, care suferă de o anomalie de dezvoltare, îl provoacă să se confrunte cu dublele standarde ale unei lumi decăzute.
„VARVARA” a fost realizat de echipa de producție a filmului „CARBON”. Din distribuție fac parte peste 30 de actori, precum Igor Caras, Tudor Țurcan, Olga Anghelici, Constantin Haret, Sergiu Voloc și mulți alții. Filmările au avut loc în perioada 2021-2022 și au durat 42 de zile.
0 Comment