Locuitorii din Chicago au fost treziți în toiul nopții de zgomote puternice cauzate de un fenomen numit „cutremure de gheață” sau „crioseisme”. „A fost incredibil! Mi s-a făcut frică, am crezut că se aude cuptorul. M-am tot plimbat prin casă, toată familia era îmbrăcată, în caz că trebuia să fugim”, a declarat un localnic, transmite stiridinmoldova cu referire la digi24.ro.
Zgomotul auzit de localnic nu provenea de la cuptor, ci de la așa-numitele „cutremure de gheață”. Acest fenomen apare atunci când apa de sub pământ îngheață și se dilată, cauzând crăpături la nivelul solului și rocilor.
Bubuiturile încep să se audă atunci când temperatura scade mult și brusc, așa cum s-a întâmplat în Chicago, unde temperaturile pe timpul nopții au ajuns la -27 de grade Celsius.
Vortexul polar a adus temperaturi apropiate de cele din Antarctica sau de la Polul Nord în vestul mijlociu din SUA, acolo unde s-au resimțit și -48 de grade Celsius. Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața din cauza gerului extrem. Viscolul puternic și vântul de aproape 50 de km/oră au redus vizibilitatea la zero în unele state americane.
Peste 4.800 de zboruri interne au fost anulate miercuri și joi, iar în jur de 3.500 dintre acestea au fost zboruri din și spre Chicago.
Lacul Michigan a înghețat complet, iar imaginile surprinse de locuitorii din zonă arată ca și când apa ar clocoti și ar fumega.
Fenomenul este cauzat de aerul rece de -20 de grade Celsius la contactul cu apa care are o temperatură apropiată de pragul de îngheț de 0 grade Celsius.
Meteorologul Andrew Orrison a informat că printre cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în International Falls, Minnesota, acolo unde termometrele au arătat -48 de grade Celsius, mai frig şi decât la Polul Sud unde se aşteptau temperaturi de -31 de grade Celsius.
În multe oraşe, există îngrijorări privind oamenii străzii, care nu au unde să se ferească de frig. Activiştii pentru drepturile omului susţin că nu există destule paturi în adăposturi pentru ei.
0 Comment