Demisia celor 32 de angajați din sistemul de învățământ indică cu siguranță borna de la care începe erodarea electoratului PAS. Bineînțeles, prețul ridicat la gaze și alți carburanți, care a declanșat creșterea în avalanșă a prețului la pâine și alte produse de primă necesitate, a lovit năprasnic în imaginea președintelui și partidului de guvernare. Dar atotiertătorul electorat PAS a așteptat, iar o bună parte din acesta, în special emigranții europeni, mai așteaptă încă din partea partidului îndrăgit o dezmeticire, o conduită pe potriva promisiunilor electorale. O așteaptă, întâi și întâi, cei mai devotați alegători ai Maiei Sandu din sânul intelectualității, care sunt și cei mai vigilenți observatori ai fenomenului politic. Anume din partea lor s-au auzit și s-au văzut primele reacții de îndoială și dezamăgire după ce cadrele didactice și-au anunțat retragerea din cauza abuzului puterii.
Demisia celor 32 de angajați din sistemul de învățământ indică cu siguranță borna de la care începe erodarea electoratului PAS
Pot fi scuzate gesturile politice stângace ale guvernanților nu și cele absurde. Ori a constrânge profesorii, una dintre cele mai sărace categorii ale intelectualității moldovenești, să-și plătească contrar Codului muncii și normelor legale internaționale de două ori pe lună testele Covid-19 dintr-un salariu mizer, e mai curând neghiobie, decât lipsă de experiență și profesionalism. Prostie e să decretezi o asemenea stare de lucruri într-un domeniu în declin cu scurgere cronică de cadre, precum prostie e și să insiști pe un asemenea ordin, ori prim-ministrul Gavriliță, chiar dacă s-a dumirit să-și ceară ulterior scuze, le-a spus învățătorilor pe șleau: ori vă testați, ori valea! Drept urmare, cei 32 de angajați și-au luat papucii. (Apropos, cu aceeași nerușinare prim- ministrul a afirmat recent, că scumpirea pâinii e nesemnificativă, iar cei care speculează pe seama prețului un pic ridicat sunt niște ingrați, după care i-a cerut reporterului TV să-i șteargă istorica declarație!)
Pierderea legăturii cu realitatea ori nesimțirea este una din trăsăturile caracteristice clasei guvernante, fapt care conduce rapid la slăbirea pârghiilor puterii. Se aude, se simte oare în clădirile administrative de pe bulevardul Ștefan cel Mare rumoarea în creștere, nemulțumirea plină de jenă și spaimă ce a preschimbat aplauzele de altădată în adresa tandemului Sandu&Gavriliță? Cetățenii, care au crezut în standarde europene de viață pe mâine și poimâine, vor azi puținul cu care s-au obișnuit: o coajă de pâine la prețul vechi și ceai încălzit la aragaz. Personal nu m-am așteptat să aud dăunezi blesteme și huiduieli în adresa Maiei din gura proprietăresei unui mic “magazin mixt”, tânără și bine îmbrăcată, care n-o să moară de foame între colaci și roți de cârnăciori. Știe oare guvernarea de ce și-a îndreptat împotrivă chiar și categoriile de cetățeni, atribuite clasei de mijloc?
În timp ce în inima și rărunchii societății se acumulează rapid energii negative, guvernarea continuă bizara sa luptă cu corupția. Bizară, pentru că îndărătul ei se vede limpede dorința de a păstra sistemul lui Plaha și de a-l încăleca: funcționarii de meserie sunt înlocuiți cu oameni fideli, fie din PAS , fie dintre prieteni și amici, fie din tagma “verișoarelor”. Lupta cu corupția e un lucru admirabil și, totodată, ascunde capcane viclene, pentru că, istoricește vorbind, orice luptă pentru dreptate e una cu morile de vânt, dacă nu-ți măsori puterile și te arunci nesăbuit în vâltoarea ei. Cum Maia Sandu de la Risipeni nu prea seamănă cu un Don Quijote de la Mancha, lupta cu nedreptatea socială va fi simulată în continuare, iar judecătorii și procurorii corupți vor fi înlocuiți cu judecători și procurori cu bilete de partid, pregătiți pentru sfânta corupere de un sistem de justiție ce rămâne neschimbat după redactarea legilor pe placul PAS.
În fine, Maiei Sandu pare să-I fie în cot de ce se va întâmpla cu noi și cu țara noastră după ce-și va preda, ori arunca în grabă mandatul, după cum i-o fi norocul politic… Cam asta sugerează comportamentul ei plin de trufie și nepăsare și chipul ei fără tresăriri nervoase. Puteți fi siguri că Maia are înainte un viitor fericit și o carieră asigurată peste hotare, după cum rezultă din întâlnirea secretă de la New-York cu Alex Soros, fiul miliardarului american, care preia pas cu pas afacerea și Fundația Soros. Rămâne să aflăm de pe un “wikileaks” oarecare, ce detalii au discutat cei doi globaliști convinși și dacă Alex i-a mai dat Maiei un milion – bani de buzunar, adăugător la acel milion transmis de tatăl său prin intermediul premierului Leancă. Cert e că drumurile moldovenilor și a Maiei Sandu s-au despărțit cu mult înainte ca baroneasa de Harvard să devină președinte.
Autor: Valeriu Reniță
0 Comment