E oficial! Candidații PAS și-au publicat averile din care se vede clar că primesc bani din extern (doc)

Peste 11 milioane de lei au primit candidații PAS și familiile acestora la alegerile parlamentare anticipate în ultimii doi ani. Datele se regăsesc în declarațiile de venit ale candidaților, care au fost depuse la CEC.

Studiind declarațiile de avere și interese personale ale celor 101 candidați PAS, aflăm că 28 de membri ai partidului, care vor să intre în viitorul Parlament, au primit bani prin diferite ONG-uri finanțate din exterior. Sumele se achită drept remunerare pentru anumite servicii, cel mai des este vorba despre consultanță sau training. Fiecare candidat din cei 28 a primit diferite sume, de la câtva mii până la milioane. Totodată, finanțările se fac și prin intermediul membrilor de familie.

De exemplu soția deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, a primit jumătate de milion de lei de la organizațiile neguvernamentale Expert Group și AO FORTIUS. De precizat că FORTIUS este organizația prin care au primit finanțări cei mai mulți candidați.

Artur Mija, trezorierul PAS, a primit peste 300 de mii de lei, iar cea mai mare parte a banilor a venit de asemenea prin FORTIUS – 223 277,32 lei, dar și prin Konrad Adenauer Stiftung (KAS) – 57 432,67 lei.

Amintim că organizația KAS este cea care a semnat un contract de colaborare cu Președinția condusă de Maia Sandu. KAS este o fundație germană, care s-a oferit să angajeze și să achite consilierii Maiei Sandu. Presa de investigație a scris că în schimb KAS a primit acces la secretul de stat, lucru interzis prin Constituție. Președinția nu a negat aceste informații.

Candidatul PAS Ion Babici în ultimii doi ani a câștigat din așa-numitele granturi externe 1,3 milioane de lei. Babici a obținut un venit de 1,2 milioane de lei doar de la AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, dar nu s-a oprit aici. Candidatul PAS a deschis pe banii primiți din extern o companie SC ARTDEDAL SRL al cărui fondatul este AO DACIA, și de la această companie ridică un salariu.

Suma totală, primită din exterior de către candidații PAS și declarată oficial este de 11 095 913 lei.

Presa de investigație de nenumărate ori a scris despre faptul că PAS, partidul creat și condus din umbră în prezent de președintele Maia Sandu, este finanțat din exterior. Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a publicat o lucrare științifică în care a demonstrat că între anii 1990-2018, donatorii externi din SUA și UE au finanțat societatea civilă din Moldova cu peste 1 miliard de euro.

Sursa: sinteza.org

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.