După ce pe 9 mai Maia Sandu și-a anulat toate activitățile din cauza stării de sănătate, pe 10 mai președintele a revenit la muncă

Președintele țării, Maia Sandu, a revenit azi la muncă, după ce ieri, în data de 9 mai, șefa statului și-a anulat toate activitățile din cauza stării de sănătate. În această dimineață, Maia Sandu a avut o întrevedere oficială cu Antonio Guterres, Secretarul General al ONU și a discutat despre consecințele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova.

“I-am mulțumit Secretarului General ONU pentru sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor prin agențiile Națiunilor Unite, dar și pentru suportul în gestionarea actualei crize umanitare, inclusiv ajutorul financiar direct oferit refugiaților ucraineni și familiilor ce îi găzduiesc. Am primit asigurări că, în scurt timp, aceste ajutoare vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele. Domnul Antonio Guterres a transmis tuturor cetățenilor noștri gratitudinea sa pentru solidaritatea manifestată față de refugiații din Ucraina”, se arată în comunicatul de presă al Președinției.

Precizăm că luni, în ziua de 9 mai, președintele țării, Maia Sandu, nu a participat la ceremonia oficială de depunere de flori la Memorialul “Eternitate” și a anulat întrevederea cu secretarul general al ONU din cauza stării de sănătate.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.