Dodon: Se va recupera repede HoReCa, sectoarele care acordă servicii, după Covid-19

Președintele Igor Dodon a declarat că unele sectoare ale economiei naționale se vor relansa rapid după criza provocată de coronavirus, iar altele vor avea nevoie de susținerea masivă din partea Guvernului. Șeful statului susține că, după această criză multe lucruri se vor schimba în țară și în lume, inclusiv se va schimba structura economiei, transmite stiridinmoldova.md.

„Pierderi vor fi și vor fi destul de mari, dar imediat ce vor fi scoase restricțiile unele sectoare ale economiei se vor recupera foarte repede. Cred că se va recupera repede HoReCa, sectoarele care acordă servicii”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Unele dintre cele mai vulnerabile în fața crizei sunt întreprinderile mici și mijlocii. Președintele a anunțat că acest sector va avea un suport masiv din partea statului.

„Guvernul elaborează mai multe programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, pentru ca imediat după depășirea crizei acest sector să-și relanseze activitatea poate la un nivel mai bun decât a fost”, a precizat Dodon.

Președintele se arată optimist și spune că, deși Moldova va fi alta, totuși țara ”va ieși învingătoare” din această criză.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.