Dodon a sugerat actualei guvernări să se concentreze pe urgentarea priorităților în relația cu Rusia

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a evidențiat, în cadrul unui briefing de presă, trei priorități imediate în relațiile cu Rusia, sugerând actualei guvernări să se concentreze pe urgentarea soluționării acestora, transmite Telegraph.md

Declarațiile vin în contextul vizitei șefului-adjunct al administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Kozak, în Republica Moldova (RM).

Dodon s-a arătat dezamăgit de faptul că Președinția Republicii Moldova, precum și Guvernul, nu au insistat pe dezbaterea acestor priorități, care sunt urgente și necesare pentru fiecare cetățean al țării noastre.

”Vreau să menționez câteva lucruri: Primul. Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova. Cu regret, nu am văzut acest lucru nici în programul de guvernare al actualului guvern, nici în comunicatele de presă care au ieșit din partea instituțiilor care au avut întâlnire cu domnul Kozak. Sunt mai multe subiecte importante pe ordinea de zi a relațiilor bilaterale cu Federația Rusă, însă sunt trei care sunt de urgență”, a declarat Igor Dodon.

Primul subiect ce necesită rezolvare imediată, menționat de liderul socialist, este semnarea acordului moldo-rus privind asigurarea garanțiilor sociale, negociat și aprobat de Guvernul Chicu în anul 2020, acum urmând doar să fie semnat de noul Guvern și ratificat de Parlament.

”Primul, ține de protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova care se află în Federația Rusă. Acesta este cel mai simplu subiect pentru că precedenta guvernare, noi, pe parcursul ultimilor ani am pregătit acordul, a fost negociat cu partea rusă, a fost aprobat de guvernul Chicu în 2020, el urmează doar a fi semnat de actualul guvern și ratificat de către Parlament. Și vreau să le recomand celor de la Guvern să se miște rapid pe lucrul pe care noi practic l-am pregătit deja”, a menționat Dodon.

Referitor la a doua prioritate, este vorba despre exportul în Rusia, or, până la data de 31 martie 2021, exportul se realiza fără taxe, a cinci poziții tarifare, conform înțelegerii dintre președinții Igor Dodon și Vladimir Putin din anul 2018.

Astfel, datorită acestor facilități producătorii moldoveni au reușit în acest timp să economisească la export, circa un miliard și jumătate de lei.

Mai mult de atât, Dodon a atenționat că fără un astfel de acord, unele dintre produsele din Moldova ar putea să ajungă mai slab competitive pe piața rusă și s-ar putea ca exportul în Rusia să fie egal cu zero.

”Al doilea subiect ține de exportul produselor moldovenești pe piața rusească. Vă amintesc că până în luna martie 2021 a fost în vigoare înțelegerea pe care au avut-o președinții Republicii Moldova și a Federației Ruse, din anul 2018, care presupunea exportul fără taxe pe piața rusă, a cinci poziții tarifare. Producătorii moldoveni au reușit să exporte fără taxe, astfel economisind peste un miliard și jumătate de lei în câțiva ani. Această facilitate a expirat la 31 martie 2021. Ea este foarte importantă pentru că fără aceste facilități care au fost negociate anterior și au expirat, unele produse cum ar fi vinurile, conservele sunt mai puțin competitive pe piața rusă și am putea avea zero exporturi pe piața rusească. Acest lucru este important și trebuie discutat de urgență cu Federația Rusă”, a specificat liderul socialist.

A treia prioritate este negocierea și semnarea unui nou contract de livrare a gazelor, în condițiile în care actualul expiră în data de 1 octombrie.

Acest subiect este, de asemenea, unul de urgență pentru că contractul actual, care a fost semnat și negociat de guvernarea precedentă și care va expira peste o lună și jumătate, este un contract favorabil pentru Republica Moldova. Anume acest document a permis ca Moldova să achiziționeze gaz cu 125 dolari pentru o mie de metri cubi, în timp ce prețurile pe piață oscilau între 400 și 500 de dolari per mia de metri cubi și a permis ca anul trecut să fie micșorate tarifele pentru consumatorii casnici.

”Al treilea subiect, de asemenea foarte important, ține de domeniul energetic. Pe data de 1 octombrie expiră contractul de livrare a gazelor care a fost semnat și negociat de guvernarea precedentă, un contract favorabil pentru Republica Moldova, contract care ne-a permis să micșorăm anul trecut tarifele pentru consumatorii casnici în Republica Moldova, contract care ne-a permis ca în acest an să procurăm gazul cu 125 de dolari per mia de metri cubi, pe când prețurile de piață erau 400-500. Acest contract expiră pe data de 1 octombrie. A rămas încă o lună și jumătate. Aici, de asemenea, recomand Guvernului să se miște destul de repede, pentru că prețurile cresc și depinde de capacitatea guvernării de a negocia, cum am făcut-o și noi anterior, prețuri favorabile pentru consumatorii casnici”, a explicat Igor Dodon.

Pe final, liderul PSRM a declarat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) este dispus să acorde tot suportul necesar actualei guvernări, pe domeniul relațiilor moldo-ruse, chiar și într-o manieră discretă, în caz că executivul ar apela la BCS, pentru că aceste priorități sunt importante pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

”Tot ce ține de dosarul relațiilor moldo-ruse noi suntem gata să acordăm tot suportul necesar, ținând cont de experiența care o avem, nu public obligatoriu, dacă cei de la guvernare consideră că putem să-i ajutăm, pentru că ține de cetățenii noștri, ține de fiecare dintre noi” a încheiat președintele PSRM.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.