O lună plină de eșecuri, haos social, economic și politic. Așa au caracterizat astăzi deputații PSRM prima lună de mandat a Maiei Sandu în funcția de președinte al țării. Parlamentarii l-au îndemnat, în cadrul unei conferințe de presă, pe președintele țării, să înceapă acțiuni concrete în suportul cetățenilor.
Deputatul PSRM, Petru Burduja, susține că Maia Sandu a preferat să organizeze turnee externe pentru poze, în loc să identifice soluții pentru criza internă și problemele oamenilor. În opinia parlamentarului, deplasările lui Sandu peste hotare nu au avut niciun rezultat concret pentru cetățeni.
Astfel, în cadrul vizitei sale la Kiev, Maia Sandu a purtat discuții secrete cu președintele ucrainean despre extinderea Hidrocentralei de la Novodnestrovsk, care poate lăsa țara noastră fără apă, inclusiv orașul Chișinău. Potrivit deputatului PSRM, în spatele construcției acestei Hidrocentrale se ascund mari interese financiare.
”Maia Sandu nu s-a opus acestei construcții, ci a recomandat să așteptăm o expertiză europeană. Și dacă experții străini vor spune că ucrainenii pot să continue lucrările? Asta ce ar însemna, că moldovenii să rămână fără apă?”, a declarat socialistul.
Burduja a amintit că presa din Ucraina a scris despre înțelegerile secrete dintre Sandu și Zelenski, potrivit cărora Moldova va mări esențial volumul de energie electrică procurată din țara vecină, iar interesat de aceasta este un oligarh ucrainean.
”De ce moldovenii ar trebui să plătească mai mult pentru energia electrică? Ca să îmbogățească businessul ucrainean sau doar că asta îi place Maiei Sandu sau cercurilor de interese din jurul Maiei Sandu?”, a menționat Burduja.
Deputatul PSRM a atras atenți că nici vizita de la Bruxelles nu s-a soldat cu rezultate concrete pentru cetățeni. Maia Sandu n-a obținut nici măcar promisiuni că Moldova va primi un suport financiar externe, s-a vorbit despre intenții și cu foarte dese repetări a conjuncției ”dacă”, spune deputatul.
”Vizita de la Bruxelles arată ca o ședință foto foarte scumpă, de lux, care ne-a costat circa 50 de mii de lei. În rest, rezultate pentru popor – zero! Adică, această vizită a fost un eșec total. Prin urmare, Maia Sandu a promis că va debloca finanțarea externă, dar a eșuat lamentabil. Acum ea spune că poate fi deblocată doar după ce vom avea o guvernare responsabilă. Care este problema. Aveți toate mecanismele constituționale, veniți cu o echipă profesională și faceți ordine, pentru că asta ați promis cetățenilor”, a declarat Burduja.
Potrivit parlamentarului, nici suportul financiar promis de România, încă acum 10 ani, pare să nu mai ajungă în Moldova.
”Așa cum a informat ambasadorul român la Chișinău. Condiția e ca un Guvern al țării noastre, cu puteri depline, să semneze până în aprilie un document cu partea română. Deocamdată rămâne doar promisiune. Acești bani au fost promiși încă în 2010 de Traian Băsescu”, susține deputatul PSRM.
0 Comment