Vârsta maximă a solicitanților care pot aplica la Programul „Prima Casă” va fi extinsă de la 45 până la 50 de ani. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat astăzi, 20 mai, raportul pentru votarea în două lecturi a unei inițiative legislative în acest sens venită de la Guvern.
Ministerul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, a declarat în comisie că prin acest proiect se urmărește extinderea categoriilor de beneficiari care pot aplica la Programul de stat „Prima casă”, ceea ce va determina reducerea migrației și menținerea forței de muncă, precum și reducerea fenomenului economiei tenebre prin creșterea ratei de angajări oficiale în economia națională și transparentizarea salarizării.
Pe lângă extinderea vârstei beneficiarilor Programului, este propusă și micșorarea cotei participației proprii inițiale în Program de la 10% până la 5% din prețul de procurare a locuinței. În același timp, este preconizată extinderea categoriilor de beneficiari ai programelor de compensare derulate în cadrul Programului de stat „Prima casă”, fiind adăugate în categoriile beneficiarilor de compensații și persoanele care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului.
Vicepreședintele comisiei, deputatul PSRM, Petru Burduja, a declarat că aceste inițiative sunt așteptate de societate și a invitat toți deputații să susțină acest proiect.
Potrivit datelor actualizate prezentate de Ministerul Finanțelor, până în data de 19 mai, prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4296 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,153 de miliarde de lei. Suma totală a garanțiilor active constituie 1,076 de miliarde de lei.
0 Comment