Primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru
victimele catastrofei de la Cernobîl, unde și-au pierdut viața sute de
persoane. Cu ocazia a 35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, vor fi
depuse flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
„Mă bucur că am reușit să începem un proiect frumos și de a
reabilita acelei zone. Dacă nu realizam acest proiect de infrastructură, încă
puțin ne pomeneam cu încă o casă de locuit sau o altă construcție pe acel teren.
Acel fundament care a apărut acolo a fost demolat iar în loc
este amenajat un scuar frumos.
Scuarul care este astăzi reabilitat, este pentru toți cei
care vor dori să vină să depună flori în memoria victimelor de la Cernobîl, dar
și pentru cei care vin la biserica din preajmă sau cei care vor pur și simplu
să se odihnească. Fiind amenajat cu trotuare, mobilier urban, va fi iluminat și
instalate camere de supraveghere. Scuarul este reabilitat de către primărie,
iar sculptura instalată este cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne”, a
declarat Ceban în cadrul ședinței Primărie Chișinău.
Ceban spune că este puținul care îl putem face pentru acești
oameni care și-au sacrificat sănătatea sau chiar viața. „Îmi pare rău că mulți
au promis să fie realizat acest scuar de ani buni, dar îmi pare bine că am
reușit. Sper că într-un
final să placă tuturor rezultatul”, a conchis acesta.

0 Comment