Constandachi despre dosarul Victoriabank: Faptul că Procuratura a dat curs sechestrului pe bunurile băncii este un lucru bun

Faptul că Procuratura Generală a dat curs sechestrului pe bunurile Victoriabank este un lucru bun, întrucât această instituție a fost implicată în furtul miliardului. În opinia economistului Gheorghe Costandachi, exprimată pe Facebook, fiecare stat, care are grijă de cetățenii săi, face totul ca să-i protejeze și să nu admită nelegiuiri, iar odată ce acestea au fost comise, trebuie reparate.

Constandachi mai scrie că Victoriabank, alături de alte bănci, au beneficiat de creditul de urgență acordat BEM de BNM. Acestea, spune economistul citat, practic au furat aproximativ 4,7 miliarde lei prin schema fictivă de depunere a banilor în depozite false la BEM.

“Cum s-a putut admite așa ceva? Legislația prevede expres și categoric interzicerea achitării unor așa depozite, mai ales din banii din creditul de urgență. Însă Administratorul numit la BEM de către Dorin Drăguțan, prin încălcarea flagrantă a a achitat această sumă acestor bănci. Este clar că nu fără indicațiile fostului șef al BNM și nu fără coordonarea patronului furtului miliardului din umbră. Nu vreau să vă obosesc cu multă informații, dar sensul sechestrului de la VB este cam acesta”, scrie Gheorghe Costandachi.

Economistul se arată convins că acțiunile Procuraturii Generale sunt legale. “Iar cei ce trezesc mari avertizări, ar trebui să se potolească și să-și caute de afacerile lor. Este evident, și contractele de depozitare au avut termene diferite. De ce nimeni nu a atras atenția până acum? Astea și altele sunt probe elocvente că furtul miliardului a avut acoperire politică, economică, inclusiv și internațională”, conchide Gheorghe Costandachi.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.