Ceban declară „război” gheretelor care vând băuturi alcoolice ilegal. Consumul de alcool şi scenele violente între persoanele în stare de ebrietate, se întâmplă în ochii minorilor

Primarul general Ion Ceban declară „război” gheretelor unde se vinde băuturi alcoolice ilegal. Despre aceasta a vorbit edilul în cadrul ședinței Primăriei Chișinău din această dimineață. Edilul afirmă că în priajma acestora se adună persoane dubioase, iar cetățenii să tem să treacă prin aceste zone.

„Mai mult, în cartiere sau la staţiile de aşteptare, consumul de alcool şi scenele violente între persoanele în stare de ebrietate, se întâmplă în ochii minorilor, ceea ce este inadmisibil. La fel, asemenea gherete şi baruri sunt amplasate chiar în preajma instituţiilor de învăţământ. Am solicitat ca în decurs de 10 zile să fie gândit un concept care să prevadă ce facem mai departe cu pavilioanele amplasate în staţiile de aşteptare a transportului public. Cert este faptul că baruri în staţiile de aşteptare nu vor mai fi”, a declarat edilul.

Ceban afirmă că între timp, comisia de licitaţie privind amplasarea gheretelor în capitală, a stabilit pentru 26 februarie, curent desfăşurarea celei de a patra licitaţie, unde vor fi propuse 20 de locaţii.

„Pentru a nu admite trişarea de către agenţii economici care adjudecă lotul, iar apoi refuză achitarea acestuia, vor fi făcute şi unele modificări la regulament. Deocamdată gheretele din curţile blocurilor şi cele care oferă servicii de reparaţie a hainelor sau încălțămintei, ori unde se comercializează fructe şi legume – vor rămâne să activeze până la 1 martie”, a precizat acesta.

De la începutul anului 2021 din oraş au fost evacuate în jur de 100 de gherete în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.