Blocul „ACUM” l-a delegat pe deputatul Oazu Nantoi ca să participe la întâlnirea de astăzi cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak, transmite stiridinmoldova.md cu referire la telegraph.md.
Chiar dacă acum participă la discuții cu emisarul rus, în anul 2014, Oazu Nantoi declara în direct de la postul de televiziune, Moldova 1, că-i așteaptă pe ruși cu cagula pe cap și automatul în mână.
„Vreau să vă spun că acei 150 de consăteni ai mei care nu s-au întors de la război, acei unchi de ai mei care au luptat la război, nu au murit şi nu au luptat pentru ca rușii să-şi bată joc de noi la noi acasă.”, a declarat atunci Nantoi.
Amintim că Oazu Nantoi este deputatul actualului Parlament care a schimbat cele mai multe partide în toată cariera sa de politician.
Istoria politicianului Oazu Nantoi a început în anul 1989, alături de Iurie Roșca care a trădat cursul pro-românesc al țării ulterior, acesta conducea Frontul Popular, mai mult de atât, Nantoi ocupă funcția de vicepreședinte al Sfatului Frontului Popular. Aventura lui Nantoi nu a durat mult alături de Roșca, iar în 1990 acesta formează Partidul Social Democrat. Concomitent, în perioada 1992-1994 și 1996-1998, acesta ocupa funcția de membru al Senatului Fundației Soros din Republica Moldova.
În 1996, PSD-ul lui Nantoi îl susţine deschis pe Petru Lucinchi la alegerile prezidenţiale, singurul partid care a făcut acest lucru. În 2004, Oazu Nantoi vinde PSD-ul lui Eduard Muşuc, un proiect politic al comuniştilor lui Voronin. La alegerile locale din 2007, Oazu Nantoi sare cu parașuta pentru a demonstra susținerea sa față de Vlad Filat.
În 2009, Oazu Nantoi aderă la Partidul Democrat din Moldova şi îl susţine activ pe Marian Lupu. Iar din 2009 până 2010, Nantoi a fost deputat pe listele PDM. Traseistul Nantoi pleacă din PDM, pentru a adera, în 2015, la PPEM-ul lui Iurie Leancă. La alegerile locale din 2015, Nantoi îl susține Dorin Chirtoacă, dar devine consilier municipal pe listele PPEM.
În anul 2016, chiar dacă ocupa funcția de prim-vicepreședinte al PPEM, iar Iurie Leancă, liderul acestuia participa la alegerile președintelui Republicii Moldova în calitate de candidat, acesta decide să o susțină pe Maia Sandu, motiv pentru care a fost exclus din partidul din care făcea parte.
În anul 2019, în urma alegerilor parlamentare din data de 24 februarie, chiar dacă a pierdut alegerile pe circumscripția Sângerei, Oazu Nantoi a ajuns deputat totuși, fiind inclus pe lista partidului, în detrimentul altor membri fideli ai Platformei DA, precum deținutul Gheorghe Petic, condamnat pentru viol.
Tot Oazu Nantoi a susținut că evenimentele din 7 aprilie 2009 au fost puse la cale de către Federația Rusă.
0 Comment