Autoritățile iau măsuri pentru a prevenit infectarea medicilor. Anunțul făcut de Viorica Dumbrăveanu

Infectarea personalului medical cu COVID-19 are loc și din cauza nerespectării regulilor de protecție individuală. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, susține că au fost depistate breșe în însușirea și respectarea acestor norme de către angajații din sistemul de sănătate. Acest fapt generează un risc de infectare a personalului medical și al pacienților.

Numărul angajaților din sistemul sanitar din Moldova infectat cu COVID-19 a depășit cifra de 250, doar pe parcursul zilei de joi au fost raportate 31 de infectați în rândul personalului medical.

Ministrul a afirmat că, în pofida faptului că angajații din sistem sunt asigurați cu echipamente de protecție individuală în volumul necesar și au fost instruiți cum să folosească aceste costume, specialiștii au scos în evidență breșe în ignorarea protocolului, în special, la dezbrăcarea costumelor de protecție.

Potrivit ministrului, instituțiile medicale care nu au avut profilul COVID-19, la fel, au înregistrate îmbolnăviri în rândul personalului medical, ulterior fiind infectați și pacienții. Un exemplu este Spitalul de Psihiatrie și unele spitale raionale fără profil COVID-19.

”Aceasta s-a întâmplat în mare parte din cauza ignorării unor reguli ce țin de protecția individuală, care urmau a fi respectate de personalul medical indiferent dacă au sau nu profil COVID-19. Toți sunt obligați să respecte regulile de precauție și de protecție individuală, indiferent dacă în spital sunt sau nu pacienți COVID-19”, a spus ministrul.

Dumbrăveanu a anunțat că în cadrul Ministerului Sănătății va fi instituit un corp de control care va supraveghea cum sunt respectate regulile de protecție individuală de către personalul medical.

Totodată, epidemiologii și specialiștii OMS vor veni cu instrucțiuni riguroasei cu privire echiparea necesară pentru fiecare nivel de risc COVID-19.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.