Autoritățile au decis crearea unui centru, care va coordona procesul de repartizare a asistenței externe pentru combaterea COVID-19

Comisia pentru Situații Excepționale a decis, miercuri, crearea Centrului de coordonare a asistenței externe pentru lupta cu pandemia COVID-19. Premierul Ion Chicu a declarat că acest centru va fi creat în cadrul Cancelariei de Stat.

Potrivit Regulamentului de funcționare aprobat de Comisia pentru Situații Excepționale, centrul va coordona procesul de repartizare a asistenței externe pentru combaterea COVID-19 pentru autoritățile publice locale, spitale, instituții și alte entități. Centrul de coordonare a asistenței externe va stabili un contact permanent cu reprezentanțele ONU și UNDP, care la rândul lor coordonează activitatea altor donatori.

”Prin decizia respectivă facem ca acest proces să fie mai bine coordonat și să ne asigurăm că eficiența ajutorului oferit este una maximală, iar efortul prietenilor noștri care vin să ne ajute să ajungă acolo unde și-o doresc și ei și noi”,  a declarat Ion Chicu.

Premierul a precizat că, până la această oră, Moldova a primit oferte de ajutor umanitar destinat luptei cu COVID-19 din partea mai multor state și organizații internaționale.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.