Au rămas ore numărate până la premiera națională a filmului „VARVARA”

Premiera națională a lungmetrajului autohton „VARVARA”, realizat de echipa de producție a filmului „CARBON”, va avea loc astăzi, începând cu ora 18:30, în clădirea Președinției. Pentru prima dată în istorie, Sala Mare, unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova, se va transforma pentru câteva ore într-o sală de cinema.

Pentru a asigura o calitate impecabilă a proiecției, organizatorii au instalat un ecran de aproximativ zece metri și au simulat o reproducere a sunetului în format surround 7.1. La eveniment va fi prezentă șefa statului, Maia Sandu, reprezentanți ai Ministerului Culturii, renumita soprană Valentina Naforniță, ambasadorul delegației UE în țara noastră, precum și reprezentanți ai UNDP Moldova.  De asemenea, la premieră vor fi membrii echipei de filmare, actori, partenerii proiectului și reprezentanți ai industriei cinematografice.

„VARVARA”, produs de Sergiu Cumatrenco și regizat de Anatol Durbală, îl prezintă în prim plan pe Sașa, un instalator care încearcă să fie onest și refuză să trăiască după regulile unei societăți infectate de corupție.


Din distribuția filmului fac parte peste 30 de actori, precum Igor Caras, Tudor Țurcan, Olga Anghelici, Constantin Haret, Sergiu Voloc și mulți alții. Filmările au avut loc în perioada 2021-2022 și au durat 42 de zile.

Lungmetrajul va fi distribuit în cinematografele din țară începând cu 7 iunie. Biletele pot fi procurate pe site-ul varvara.md.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.