Andrei Năstase neagă că ar fi purtat negocieri cu Gheorghe Cavcaliuc

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase neagă acuzațiile aduse acestuia de către președintele Partidului Schimbării, prin care spunea că, atunci când deținea funcția de ministru al Afacerilor Interne ar fi purtat negocieri cu fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavacliuc. Declarațiile au fost făcute de Năstase în cadrul unei emisiuni televizate.

Andrei Năstase a explicat că în perioada în care acesta era la proteste împreună cu alți membri ai Platformei DA, și cei din PAS, Ștefan Gligor nu a fost prezent și că afirmațiile lui sunt „falsuri”. De asemenea, liderul Platformei DA a spus că niciodată nu a purtat negocieri cu Cavcaliuc și că defapt, el a fost cel care ar fi dispus o anchetă de serviciu pe numele fostului șef adjunct al IGP, care ulterior a fost baza unui dosar pe numele lui Cavcaliuc.

„Când noi eram săltați din fața lui Ștefan cel Mare și eu și Maia Sandu, și Terguță, și toți cei din Platforma DA, acest domn, (n.r. Ștefan Gligor) nu era acolo. Știți de ce? S-a dus să se culce. O parte din ceea ce spune domnul respectiv este fals. Dacă eu aș coborâ la nivelul acestor domni sau a celor care mă latră, eu ce ar trebui să fac? Oamenii știu ce am făcut eu de-a lungul timpului, nu am furat, nu am mințit. Că am negociat cu Cavcaliuc este un fals cât el de gras. Nu am negociat niciodată, nu fac așa ceva cu bandiții. Eu am fost cel care am acumulat toate materialele necesare pe baza unei anchete de serviciu și am deferit-o procurorilor cu privire la acel Cavcaliuc”, a notat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari”, de la TV8.

Amintim că, liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase ar fi purtat negocieri cu fostul șef adjunct al IGP, Gheorghe Cavacliuc, când deținea acesta funcția de ministru de Interne, în 2019.

Sursa: realitatea.md

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.