Anatol Dănilă urmează să fie numit, astăzi, șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP)

Surse apropiate redacției Sinteza ne-au comunicat că, Anatol Dănilă, urmează să fie numit, astăzi, șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP).

Precizăm că interimatul funcției de șef al IGP, a fost asigurat de Lilian Carabeț, ofițer din cadrul Serviciului Pază și Protecție de Stat.

Anatol Dănilă a absolvit în anul 2003 Colegiul de Poliție, apoi Universitatea de Stat.

Acesta a activat anterior ca inspector de sector la IP Botanica, după care a muncit în cadre la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), unde a și avut posibilitatea în anii 2013-2014, de a primi gradul de Colonel, nimerind în acest mod sub incidența legii, împreună cu actualul secretar de stat al MAI, Sergiu Diaconu.

Astfel, prin funcția dobândită de acesta de colonel, Dănilă a depășit așa grade ca locotenent, locotenent -major, căpitan, maior și locotenent colonel.

Totodată, sursele redacției informează că Dănilă ar fi protejat direct de către Dorin Purice, ex-secretar de stat al MAI.

În același timp, în perioada când funcția de Ministru al Afacerilor Interne era exercitată de ex-liderul Platformei DA, Andrei Năstase, aflându-se sub influența lui Dorin Purice, Anatol Dănilă a ajuns șef al Inspectoratului General de Carabinieri (IGC).

„Orgoliul său a adus la reformarea unor direcții cu scopul concedierii efectivului profesionist, astfel alocându-le la reducerea statelor, sute de mii de lei, prejudiciind statul cu milioane. Atmosfera la carabinieri a devenit foarte negativă, aducând la funcții persoane din afară, la funcții cheie, schimbând conducătorii cu oameni incompetenții ca – Catana Tudor, de direcția resurse umane, la secția finanțe – Olga Caripatii, fără stagiu de muncă. Ca adjuncți la fel a numit persoane de la frontieră care nu aveau nici idee de carabinieri ”, a relatat sursa redacției.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.