Ambasadorul Republicii Islamice în Moldova

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova cu sediul la București, E.S. domnul Safdar Hayat. Oficialii au discutat despre necesitatea valorificării potențialului de cooperare comercial-economică dintre ambele state, prin sporirea schimburilor comerciale şi identificarea unor domenii concrete de cooperare.

Totodată, oficialii încurajează oamenii de afaceri ale ambelor țări să participe la târgurile și expozițiile organizate atât în Moldova, cât și în Pakistan.

E.S. Safdar Hayat a declarat că Republica Islamică Pakistan, mai cu seamă companiile pakistaneze, sunt interesate de ingineria tehnică în agricultură, industria alimentară şi textilă, cât şi de serviciile IT. De asemenea, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova s-a arătat interesat și de Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, care oferă condiții foarte avantajoase companiilor din sectorul respectiv.

Până în prezent, între Republica Moldova şi Republica Islamică Pakistan nu sunt semnate careva documente bilaterale. La etapa actuală, 5 proiecte de acorduri sunt în proces de negociere.

În Republica Moldova activează 62 întreprinderi cu capital pakistanez, investițiile în capitalul social însumând 595,2 mii lei.

Share this Post!

Related post

0 Comment