Activist civic: Europenii i-au zâmbit noului președinte, au băut o cafea și… au trimis-o acasă cu NIMIC

Vizita Maiei Sandu la Bruxelles a provocat o dezamăgire amară în rândul internauților. Unii dintre aceștia se întreabă care a fost scopul final, dacă președintele nu a reușit să deblocheze finanțarea externă a Republicii Moldova. Astfel, activistul civic Vitalie Florea a remarcat faptul că șefa statului a obținut de pe urma acestei vizite doar promisiuni de intenții.

„După cum vedem, președintele Maia Sandu a fost la Bruxelles, totuși, pentru poze cu elita birocratica a Uniunii Europene. Din acest motiv, în comunicatele ei despre vizită, nu găsim nimic concret, doar fraze generale. Eu zic că e bine. Măcar s-a plimbat oleacă și s-a odihnit în companie plăcută. Moldovenii nu fug nicăieri. Or mai rabdă. Fiindcă sunt îndrăgostiți de Excelența sa. Sincer, m-am așteptat la alte rezultate de la vizita doamnei președinte”, spune vloggerul.

“Europenii i-au zâmbit călduros noului președinte, au băut o cafea, au purtat discuții amiabile și… au trimis-o acasă cu nimic. Nu știu cum, după părerea mea, nu prea frumos din partea lor, luând în considerație poziția delicată în care se află Maia Sandu cu bagajul enorm de promisiuni electorale în spate și așteptările excesive ale cetățenilor, induse tot de ea. Miroase a kidos ambalat în maniere cizelate și impecabile”, mai scrie acesta.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.