Scumpirea carburanților în Republica Moldova se explică prin doi factori obiectivi – creșterea prețurilor pentru benzină și motorina pe piețele internaționale și devalorizarea leului moldovenesc față de dolarul american. Cu aceste precizări au venit miercuri cei mai importanți petroliști din țară, transmite stiridinmoldova.md cu referire la moldova24.info.
Într-un comunicat comun al Petrom-Moldova, Lukoil-Moldova, Bemol Retail, Datario, Tirex Petrol și al Uniunii importatorilor de produse petroliere „Importcompetrol” se arată că dacă în luna martie o tonă de benzină la modificarea anterioară a prețului costa 608 USD/t, la mijlocul lunii mai pentru o tonă de benzină se plătește deja 682 USD/t (creștere de 12,2%). La fel e și în cazul motorinei, prețul căreia a crescut de la 605 USD/t în luna martie la 659 USD/t în luna mai (creștere de 8,9%). Și cotațiile valutei naționale au influențat prețul la pompă. Leul moldovenesc în raport cu dolarul SUA în perioada dată s-a depreciat de la 17,0929 lei/dol. la 17,9392 lei/dol. (depreciere de 4,95%). De menționat că prețurile la pompă pentru benzină și motorină au crescut respectiv cu 5,9% și 5,1%.
Petroliștii mai atrag atenția că modificări de preț la pompă au avut loc nu numai în Moldova, dar și în țările vecine (România, Ucraina) pe baza modificărilor cotațiilor internaționale la produsele petroliere.
Mai mult, companiile petroliere subliniază ca aproape un an de zile au înregistrat pierderi mari din cauza instituțiilor statului, care prin judecată au cerut înghețarea prețurilor la benzină și motorină.
„În aceste condiții, unii agenți economici au fost chiar la un pas de faliment, Republica Moldova trecând la limită pe lângă o posibilă criză uriașă în domeniul furnizării produselor petroliere. Cu toate acestea, pierderile nu au fost puse în formula de stabilire a noilor prețuri la combustibil, pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit de pe urma lor” , se mai arată în comunicatul petroliștii.
Companiile semnatare mai fac un apel ca să nu se facă presiunii asupra agenților economici care importă și comercializează produse petroliere, să se înceteze politizarea și răspândirea minciunilor, pentru a nu provoca o eventuală criză a combustibilului în țară.
„Obligarea stațiilor PECO să vândă benzină și motorină în pierdere va duce, inevitabil, la blocarea importurilor de produse petroliere în țară, respectiv la o criză în lanț ce poate afecta toți cetățenii țării, care nu vor mai găsi combustibil la stațiile de alimentare” , avertizează petroliștii.
0 Comment