A fost lansată campania națională „Bună Ziua”

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat astăzi, 16 noiembrie lansarea campaniei naționale „Bună ziua”, prin intermediul unei conferințe de presă. Astfel, în următoarele săptămâni peste 2800 de angajații ai subdiviziunilor MAI, vor pleca în peste 200 de localități pentru a comunica cu cetățenii și pentru a preveni crimele și contravențiile.

Ceremonia de lansare a fost deschisă de către secretarul de stat al MAI, Sergiu Diaconu, în absența ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco.

Sergiu Diaconu a declarat că această campanie este unică în Republica Moldova, iar prin intermediul acesteia va fi sporită siguranța și liniștea publică.

„Această campanie este foarte specială pentru că vom vedea angajații tuturor subdiviziunilor în comunicare pentru activități de prevenire și dialog pentru sporirea siguranței și liniștei cetățenilor”, a declarat  Diaconu.РЕКЛАМА

În următoarele săptămâni, echipaje mixte formate din polițiști, polițiști de frontieră, carabinieri și salvatori vor merge în întreaga țară pentru a soluționa tot spectrul de probleme de ordine și securitate publică cu care se confruntă cetățenii.

„Poliția va fi alături de cetățeni nu doar atunci când va fi o urgență și persoana va telefona la 112, dar și atunci când e nevoie de comunicare, de primirea unor informații pozitive. Echipele de patrulare mixte vor fi alături de cetațeni pentru a răspunde la toate întrebările și problemele acestora”, a precizat șeful IGP, Iurie Podarilov.

Lansarea campaniei a fost preconizată pentru data de 11 noiembrie, însă a fost amânată pentru ziua de 16 noiembrie,  ca urmare a „unor evenimente importante din țară”.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.