Armata Națională intervine în zonele afectate de inundații

Militarii Armatei Naționale sunt implicați, la solicitarea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, în acțiuni de intervenție pentru lichidarea consecințelor inundațiilor, în urma ploilor torențiale, din sudul și centrul țării.

Astfel, militarii din Brigada Infanterie Motorizată „Dacia” de la Cahul, acționează în prezent cu unități de tehnică din dotare pentru lucrări de întărire a digului în satul Porumbeni, raionul Cantemir.

În același timp, geniștii Batalionului Geniu „Codru” acționează la înlăturarea consecințelor inundațiilor în orașul Strășeni și fortificarea digurilor de protecție pe unele porțiuni de drum național Ungheni – Strășeni, iar o echipă de geniști monitorizează podul de pontoane peste râul Prut de la punctul de trecere a frontierei Leova – Bumbăta.

Totodată, angajații Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) sunt implicați activ în gestionarea situațiilor de urgență cauzate de condițiile climaterice severe, oferind suport necondiționat cetățenilor afectați.

Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă pentru întreg teritoriul țării. În intervalul 14 septembrie, ora 03:00 – 15 septembrie, ora 06:00, se prevăd ploi torențiale, izolat foarte puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În acest context, Primăria municipiului Chișinău atenționează cetățenii să fie prudenți și să-și protejeze bunurile. La fel, atenționează că anumite străzi din Capitală ar putea fi închise, iar circulația unor unități de transport vor fi redirecționate sau suspendate temporar

În același timp, IGSU îndeamnă oamenii să evite deplasarea pe traseul Hâncești-Leova. Acest tronson de drum devine greu accesibil, iar deplasarea pe el poate duce la blocarea mijloacelor de transport.

De menționat că ploile puternice și vântul în rafale crează deranjamente în rețelele electrice. Premier Energy Distribution atenționează populația că au fost găsite cabluri rupte.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.