S-a dat startul
elaborării noului ,,MENIU-MODEL”, sezon vară-toamnă pentru copiii din
grădinițe. Potrivit primarului general Ion Ceban, Primăria municipiului
Chișinău face apel către societatea civilă pentru a contribui la elaborarea
acestui model.
„Documentul
este întocmit de Direcția generală educație, tineret și sport, iar ulterior
meniul va fi coordonat cu Centrul de Sănătate Publică al municipiului
Chișinău. Reprezentanții sectorului asociativ, activiștii civici, dar și toți
cei interesați sunt invitați să înainteze propunerile pe adresa de e-mail: [email protected], sau la tel. (022)
235-296.
De menţionat că Meniul-model se întocmeşte de 2 ori pe an, pentru perioada
iarnă – primăvară şi vară-toamnă, în conformitate cu prevederile
meniului-model recomandat de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției
Sociale cu privire la implementarea recomandărilor pentru un regim alimentar
sănătos şi activitate adecvată în instituţiile de învăţământ”, a
declarat acesta.
Edilul spune că a fost îmbunătățit meniul pentru ca cei mici să dispună de o
alimentație de calitate și sănătoasă!
0 Comment