85 de ani de la începerea celui de-al doilea război mondial

În data de 1 septembrie 1939, începea cel de-Al Doilea Război Mondial, considerat de istorici cea mai mare conflagrație globală, care a luat viețile a peste 60 de milioane de oameni. Totul a început cu invadarea Poloniei de către Germania hitleristă, iar apoi și de Uniunea Sovietică, care a atacat dinspre Răsărit.

De fapt, cele două regimuri, de la Berlin și Moscova, începeau astfel să aplice în practică Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat în 23 august al aceluiași an, care prevedea împărțirea Europei de către cele două mari puteri dictatoriale.

După invazia fulgerătoare a armatei lui Hitler, în 1 septembrie 1939, și intrarea trupelor sovietice în Polonia dinspre est, în 17 septembrie, armata poloneză, prinsă între două focuri, a cedat, capitulând în data de 28 septembrie. Ca urmare, Polonia a dispărut de pe hartă, vestul fiind ocupat de Germania, iar estul anexat la URSS.

În data de 3 septembrie, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei, ca urmare a invadării Poloniei, iar răspunsul lui Hitler a venit abia pe 6 octombrie. Acesta a cerut pace Regatului Unit și Franței, dar, în același timp, a menționat că soarta Poloniei va fi hotărâtă de Germania și Uniunea Sovietică, condiție respinsă de premierul britanic Neville Chamberlain. În replică, Hitler a ordonat imediat o ofensivă împotriva Franței, care a fost însă amânată până în primăvara anului 1940.

Între timp, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, iar un an mai târziu a ocupat țările baltice și Basarabia.

Cea de-a doua fază a Celui de-al Doilea Război Mondial în Europa începe în iunie 1941, când Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, fapt care a forțat Moscova să intre în Coaliția anti-hitleristă, după ce, în luna decembrie a aceluiași an, Japonia a atacat SUA, ceea ce a implicat direct în război și Statele Unite.

Al Doilea Război Mondial a durat din 1 septembrie 1939 până în 2 septembrie 1945, încheindu-se oficial odată cu capitularea Japoniei. Această conflagrație majoră a implicat marea majoritate a țărilor lumii și a fost cel mai întins război din istorie, implicând direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări.

sursa

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.