8 apartamente au fost date în exploatare din blocul de pe bd. Moscova

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, însoțit de viceprimarul Nistor Grozavu, a participat ieri la darea în exploatare a apartamentelor afectate de explozia din luna octombrie 2018, în blocul de pe bd. Moscova, 5.

8 din cele 10 locuințe renovate au fost prezentate autorităților de către antreprenor, iar alte două apartamente sunt la etapa de finalizare și vor putea fi recepționate (la cheie) săptămâna viitoare. Lucrările de reparație au fost finanțate integral de către municipalitate, iar în acest sens, din bugetul local s-a alocat circa 1 milion de lei. 

Viceprimarul Nistor Grozavu a precizat că municipalitatea și-a asumat, de asemenea, reparația a patru locuințe de la etajul 16, învecinate zonei exploziei, prin acordarea de surse financiare din Fondul de rezervă al municipiului Chișinău, distribuite direct locatarilor.

Prezenți la fața locului, proprietarii de apartamente s-au declarat mulțumiți de lucrările desfășurate, dar și de inițiativa municipalității de a le oferi la cheie locuințele renovate.

Amintim că municipalitatea a alocat inițial 10 milioane lei pentru reabilitarea blocului afectat de explozia din bd. Moscova. Pe parcurs au mai fost alocați circa 3 milioane de lei pentru achiziționarea unui ascensor marfar nou și lucrări de finisaje în apartamente.

Share this Post!

Related post

0 Comment