Video // Patinatoarea americana Ashley Wagner, agresată sexual la 17 ani

Patinatoarea americană Ashley Wagner, acum în vârstă de 28 de ani, a intrat în rândul femeilor care se plâng de hărțuire și violență sexuală, transmite stiridinmoldova.md.

Sportiva de peste Ocean îl acuză pe fostul patinator John Coughlin, care din păcate s-a sinucis la începutul acestui an.

Conform celor relatate de Ashley, întâmplarea ar fi avut loc în 2008, într-un cantonament al lotului de patinaj artistic al Statelor Unite, în Colorado Springs. După ce a participat la o mică petrecere organizată la domiciliul unor prieteni, tânăra de 17 ani n-a avut cu ce să se întoarcă la hotel, rămânând să doarmă în respectiva locație. La scurt timp, în camera respectivă ar fi intrat John Coughlin, care s-a așezat în pat lângă Ashley și a început s-o sărute și s-o mângâie pe tot corpul.

„Am fost paralizată de frică”, a mărturisit patinatoarea pentru presa americană, ea realizând și un material video în care povestește cu lux de amănunte acele momente de panică. Pentru a-l determina pe colegul de lot să renunțe, Ashley Wagner spune ca s-a prefăcut că doarme, dar agresorul n-a dat nici un semn că vrea să se oprească. „Îmi venea să plâng și mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Am deschis ochii și m-am îndepărtat de el când m-a sărutat pe gât. I-am apucat mâna invadatoare și i-am strigat să înceteze. Și a făcut-o, ieșind din cameră fără să spună nimic”, a precizat sportiva.

Medaliata cu bronz la Olimpiada din 2014 în proba de echipe și vicecampioana mondială la individual în 2016, Ashley Wagner a luat la începutul lui 2019 o pauză, nefiind încă hotărâtă dacă va mai continua să participe în marile competiții de patinaj artistic.

De partea cealalta, agresorul John Coughlin nu e la prima acuzație de acest gen. Inclusiv fosta sa parteneră din proba de perechi, Bridget Namiotka, a dezvăluit în trecut că a fost abuzată sexual de John. De altfel, comportamentul neadecvat al lui Coughlin în relația cu femeile i-au determinat pe oficialii federației americane să-l scoată în afara lotului. Intrat în depresie, John Coughlin s-a sinucis în ianuarie 2019, la 33 de ani, astfel că n-are cum să răspundă proaspetelor acuzații lansate de Ashley Wagner.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.