Ultima oră! Cimitirele din Capitală vor fi închise sâmbătă, duminică și luni

Sâmbătă, duminică și luni cimitrile pe tot teritoriul municipiului Chișinău vor rămâne închise. Despre aceasta a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban.

“Este decizia Comisiei extraordinare de sănătate publică municipală, care s-a întrunit astăzi în ședință.

Așa cum am declarat, această decizie este una corectă, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus este în creștere.

Vorbind statistic:

Doar în Cimitirul sf. Lazăr din Chișinău sunt 280.000 de morminte.

Dacă cel puțin câte o persoană vine la fiecare mormânt, atunci avem riscul de a fi creat un mare focar, repet, în condițiile în care, actualmente, cazurile de îmbolnăvire sunt în creștere.

Plus, dacă cei prezenți își vor împărți pomeni, așa cum este la noi la ortodocși, riscul este extrem de mare.

Asta în contextul în care, la ziua de astăzi, chiar dacă medicii sunt echipați, iar instituțiile medicale dotate, în cele 5 spitale strategice municipale sunt disponibile 191 de paturi.

Dragi cetățeni:

Suntem un popor credincios și în fiecare an mergem la mormintele răposaților și nimeni nu invocă că ar trebui să fie altfel.

Doar că, în acest an, întreaga omenire se confruntă cu o situație complicată, la care nu putem să rămânem indiferenți, deoarece ne pasă.

Este vorba de sănătatea celor dragi, mai ales că de Paștele Blajinilor, obișnuim să ne întâlnim cu familia și nu trebuie să punem în pericol viața noastră, nici a celor apropiați nouă.

Este o decizie asumată și niciodată nu este târziu când la mijloc este prețul vieții oamenilor.

Rămânem acasă și este cea mai bună decizie pe care o putem lua.”, a scris Ceban pe Facebook.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.