Șeful statului: Asumarea de răspundere a Guvernului Chicu în Parlament este o victorie

Președintele Igor Dodon a declarat că asumarea de răspundere a Guvernului Chicu în Parlament este o victorie. Șeful statului a declarat în cadrul ediției ”Președintele răspunde” că și în eventualitatea depunerii de către opoziție a unei moțiuni de cenzură, el va semna aceste legi, astfel ca banii să fie alocați în zilele imediat următoare.

Dodon susține că acum opoziția are de ales: recunoaște că Guvernul Chicu și președintele țării au avut dreptate cu aceste proiecte pe care le-au blocat 7 zile sau să blochează aceste legi prin depunerea unei moțiuni de cenzură până luni, 13 iulie.

”Chiar dacă depun moțiune de cenzură și se fac de râs, luni voi semna aceste legi pentru ca banii să ajungă la cetățeni”, a spus Dodon.

Șeful statului a precizat că Guvernul va veni cu o rectificare suplimentară la buget care prevede acordarea unui ajutor financiar sinistraților din cauza inundațiilor și secetei.

Legile pe care și-a asumat Guvernul Chicu răspunderea prevăd majorarea de salarii pentru medici, ajutor de 700 de lei pentru pensionari, alocații suplimentare pentru agricultură, educație și mediul de afaceri.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.