Șeful statului a discutat cu președintele raionului Cimișlia despre situația social-economică din regiune

Președintele țării, Igor Dodon, a inspectat astăzi Spitalul raional din Cimișlia și s-a familiarizat cu situația epidemiologică, care este mai bună în comparație cu alte regiuni ale Moldovei.

Președintele a discutat despre lipsa de cadre, înregistrată în acest spital și care sunt soluțiile pentru rezolvarea problemei. Totodată, Igor Dodon a mers la Substația de Asistență Medicală Urgentă din Cimișlia, care, acum câțiva ani, a fost construită practic de la zero, din mijloace bugetare.

„Am salutat lucrătorii medicali și le-am adresat mulțumiri pentru eforturile colosale pe care le depun în combaterea răspândirii coronavirusului. Am anunțat că în cel mai scurt timp, voi veni cu o inițiativă legislativă cu privire la majorarea de două ori a salariilor pentru medici și întregul personal medical din Moldova”, a anunțat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului a fost și la Secția raională pentru Situații Excepționale, care include serviciul de pompieri și salvatori. Aici stau de gardă trei autospeciale ale pompierilor, două dintre care au fost donate de Guvernul Austriei prin intermediul programelor de cooperare internațională̆, iar clădirea a fost construită în totalitate cu finanțare din partea partenerilor din SUA.

În cadrul vizitei în raionul Cimișlia, șeful statului a discutat și cu președintele raionului, Mihail Olărescu, despre situația social-economică din regiune, inclusiv în agricultură, precum și despre perspectivele de reabilitare a drumurilor.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.