SĂ NU UITĂM! Când Glavan de la PRO Moldova era ministru al Sănătății, vizita la medicul de familie s-a scumpit cu 517%, iar serviciile stomatologice – cu 400%

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a amintit astăzi în cadrul unei conferințe de presă că Ruxanda Glavan, în calitatea sa de ministru al Sănătății, fără a avea o bază motivațională, a inițiat în 2017 majorarea tarifelor la servicii medicale de la minim 300 de procente în sus. Potrivit vicepreședintelui comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, această decizie a dus la ruinarea sistemului de sănătate și la îngrădirea accesului cetățenilor la asistența medicală.

 ” Vizita la medicul de familie a fost majorată cu 517%, de la 29 de lei – la 150 de lei. Tarifele la serviciile stomatologice au crescut de la 400%. Rezultatul nu a fost îmbunătățirea calității serviciilor medicale sau majorarea salariilor pentru personalul din sistem, ci din contra s-a micșorat numărul de adresări la medic, iar cei care nu aveau poliță medicală au preferat să moară decât să se adreseze la medic”, a spus Odnostalco. 

Deputatul PSRM susține că autorii moțiunii simple asupra activității ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, urmăresc un singur scop: să destabilizeze și mai mult situația din sistemul de sănătate, pe care tot ei l-au distrus în perioada când au guvernat țara.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.