Reţeaua socială Twitter a recunoscut că a folosit datele utilizatorilor fără acordul acestora

Reţeaua socială Twitter a anunţat că a folosit datele personale ale utilizatorilor în scopuri publicitare fără acordul explicit al acestora, din cauza unor probleme ale setărilor platformei, transmite stiridinmoldova.md.

Twitter a informat că datele au fost utilizate cu scopul de a le prezenta utilizatorilor reclame personalizate.

„Ştim că veţi dori să aflaţi dacă aţi fost afectaţi de această problemă şi numărul total al persoanelor afectate. Investigăm în continuare această problemă (…), iar dacă vom descoperi informaţii suplimentare le vom publica”, arată compania în comunicatul publicat pe site-ul său. „Aţi avut încredere în noi şi noi am eşuat. Ne pare rău că s-a întâmplat acest lucru şi luăm măsuri pentru a ne asigura că nu vom mai face o asemenea greşeală”, se mai arată în comunicat.

„Ca parte a unui proces prin care încercăm să vă prezentăm reclame relevante, începând cu septembrie 2018 am putut să vă arătăm mesaje publicitare în baza unor deducţii pe care le-am realizat în legătură cu dispozitivele pe care le folosiţi, chiar dacă nu ne-aţi dat permisiunea de a face acest lucru. Datele respective au rămas la Twitter şi nu priveau informaţii precum parole sau adrese de e-mail”, a mai informat compania.

Twitter a anunţat că a descoperit recent această problemă şi a remediat-o în cursul zilei de luni, însă nu a identificat până acum câţi utilizatori au fost afectaţi.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.