Republica Moldova participă la Târgul imobiliar și investițional Expo Real

Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Alexandru Sonic, participă la cea de-a 22-a ediție a Târgului imobiliar și investițional Expo Real. Evenimentul se desfășoară în perioada 8-10 octombrie 2019, la München, Germania, transmite stiridinmoldova.md.

În cadrul, evenimentului au fost prezentate oportunitățile investiționale ale Republici Moldova prin promovarea platformelor industriale în vederea atragerii investițiilor străine în economia națională.

Alexandru Sonic a prezentat facilitățile oferite investitorilor de Zonele Economice Libere, Parkul IT și Parcurile Industriale: „Republica Moldova are 7 ZEL-uri și 34 de subzone cu 206 rezidenți. În primele 6 luni ale anului 2019, volumul investițiilor au fost de 423 milioane dolari, iar volumul vânzărilor și producției industriale reprezintă 324,85 milioane dolari”.

Menționăm că, Republica Moldova a participat trei ani consecutiv cu un stand de țară la acest eveniment. Prin urmare, și pentru ediția din anul curent, Agenția de Investiții prin intermediul Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare și suportul proiectului GIZ „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice” a organizat în cadrul târgului standul de țară „Invest Moldova”.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.