Președintele țării a conferit distincții de stat unui grup de medici, cu prilejul Zilei Lucrătorului medical

Astăzi este marcată Ziua lucrătorului medical și a farmacistului. Cu acest prilej, președintele țării, Igor Dodon, a adresat un mesaj de mulțumire doctorilor și farmaciștilor, care luptă pe prima linie cu virusul ucigaș.

Mesajul președintelui:

În acest an, sărbătoarea capătă o conotație deosebită – angajații în sănătate din întreaga lume sunt implicați în lupta împotriva pandemiei de coronavirus – cea care a repus în lumină rolul primordial al medicului în stat, dar și a reconfigurat ierarhia priorităților fiecăruia dintre noi.

Mereu la datorie, lucrătorul medical își îndeplinește cu demnitate misiunea nobilă de a salva vieți. Or, în situația în care sănătatea capătă întâietate absolută, este suficientă prezența lui, ca să fim inspirați de speranța și, mai ales, de siguranța că totul va fi bine.

Medicii, tinerii specialiști, rezidenții, veteranii sistemului de sănătate, academicienii, farmaciștii, asistenții medicali, felcerii  și infirmierii  ‒  toți cei care veghează asupra sănătății noastre ‒ ne-au demonstrat cu prisosință că, în pofida situației din sistem, ei rămân devotați crezului profesiei, asumându-și responsabilitatea pentru înfăptuirea actului medical.

Cu sentimente de profundă mândrie și mulțumire, doresc să remarc coeziunea, spiritul civic și solidaritatea manifestate de noi toți față de munca medicilor, față de sacrificiul și devotamentul lor nemărginit.

În semn de adâncă prețuire pentru efortul angajaților în sănătate în lupta contra pandemiei de COVID-19, am declarat anul 2020 drept Anul Lucrătorului Medical în Republica Moldova. Am considerat că anume prin intermediul acestei acțiuni ne va reuși să mobilizăm și să conjugăm forțele din toate structurile de stat și cele civile pentru susținerea sistemului de sănătate, prin readucerea poziției și statutului social al lucrătorului medical pe palierul de frunte în societate, prin motivarea lor corespunzătoare, prin protecție socială sporită și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Țin să dau asigurări că aceste acțiuni nu vor înceta odată cu încheierea Anului Lucrătorului Medical. Vom promova constant prioritatea de consolidare a sistemului național de sănătate și a capacităților acestuia de a atinge standardele unui act medical de calitate.

Cu prilejul sărbătorii profesionale, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament și pentru dăruirea și abnegația manifestate în actul medical, am semnat un Decret privind conferirea de distincții de stat unui grup de lucrători medicali.

Stimați lucrători medicali și farmaciști,

Vă mulțumesc din suflet pentru activitatea pe care o desfășurați. Perseverența și dăruirea Dumneavoastră merită supremă recunoștință și admirație.

Vă doresc putere, energie, încredere și speranțe împlinite.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.