Președintele a anunțat când primul rezident al ZEL-ului din Ceadîr-Lunga va putea să-și înceapă activitatea

Aflat în vizita de lucru în Găgăuza, președintele Igor Dodon a mers în Ceadîr-Lunga, unde a vizitat spitalul raional, Zona Economică Liberă „Valcaneș” și a inspectat lucrările de construcție a Centrului cultural-educațional, edificat cu suportul Fundației „Heydar Aliyev”, în baza înțelegerilor pe care le-a avut cu omologul său azer.

Șeful statului i-a informat pe medicii din Spitalul raional Ceadîr-Lunga că, astăzi, la ședința Parlamentului, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru mai multe programe social-economice importante, primul dintre care este majorarea graduală de două ori a salariilor pentru toți lucrătorii medicali din țară. Prima majorare, cu 30%, va avea loc deja la 1 septembrie. Președintele le-a mulțumit medicilor pentru eforturile depuse în combaterea răspândirii COVID-19 și i-a decorat cu Diplomele de Onoare ale Președintelui.

Șeful statului a mers și la filiala Zonei Economice Libere „Valcaneș” din Ceadîr-Lunga. Autoritățile locale l-au informat pe Dodon că în primăvara – vara anului viitor, primul rezident al Zonei Economice Libere va putea să-și înceapă activitatea. Decizia cu privire la deschiderea filialei cu suprafața totală de 42 ha a fost luată în anul 2017.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.